Un adio în amurgul Paștelui: Papa Francisc, apostol al umilinței și al compasiunii

Într-o ironie a istoriei care pare scrisă dintr-o parabolă evanghelică, lumea creștină se trezește astăzi într-o despărțire profundă. După ce a celebrat, pentru prima dată după trei decenii, Paștele unit – atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei catolici – Biserica Universală se confruntă cu un gol imens: moartea Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani. A doua zi de Paște, când lumina Învierii încă părea să vibreze în sufletele credincioșilor, Suveranul Pontif și-a încheiat pelerinajul pământesc, întorcându-se „acasă la Tatăl său”, după cum anunța, cu glasul greu de durere, cardinalul Kevin Farell.

Un sfârșit simbolic într-o zi de început

Moartea lui Francisc, Jorge Mario Bergoglio, a sosit într-un moment emblematic: Paștele, sărbătoarea speranței și renașterii, a devenit pentru milioane de oameni o punte între doliu și lumină. Trecerea sa, după o lungă suferință, amintește de paradoxurile pe care le-a trăit în viață: un papă care a vorbit despre sărăcie din palatul Vaticanului, un reformator care a navigat printre tradiție și modernitate, un păstor care a ales să stea în umbra celor marginalizați, nu în strălucirea puterii.

Omul care a schimbat fața Bisericii

Papa Francisc a fost, fără îndoială, un revoluționar al blândeței. Într-o instituție ancorată adesea în ritualuri seculare, el a adus aerul proaspăt al simplității. A refuzat papucii roșii și crucea de aur, a ales să locuiască într-o casă modestă în locul apartamentului papal, și a transformat omiliile sale în mărturii vii de compasiune. „Cum poate Biserica să fie săracă, dacă trebuie să slujească pe cei săraci?” – întreba el adesea, sfidând critici și admiratori.

Reformele sale au zguduit structurile Vaticanului: a deschis drumul unei transparențe financiare fără precedent, a promovat rolul femeilor în conducerea Bisericii, și a cerut iertare pentru crimele comise de clerici – de la abuzurile sexuale la complicitatea cu dictaturi. Enciclica Laudato Si’ a rămas un manifest pentru milioane de tineri, unind grija pentru mediu de apărarea drepturilor celor săraci.

„Mai bine o Biserică accidentată decât una bolnavă de închidere”

Această frază, rostită cu patimă de Papa Francisc la rugăciunea ”Angelus” de duminică, 20 septembrie 2020, împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața San Pietro, sintetizează viziunea sa despre credință:

Decât o Biserică ”bolnavă” din cauza închiderii în sine, mai bine o Biserică ”accidentată”, dar în ieșire pentru a vesti Evanghelia în lumea de astăzi

A întâlnit patriarhii ortodocși, a dialogat cu lideri musulmani și evrei, a condamnat xenofobia și războaiele. În 2016, întâlnirea istorică cu patriarhul rus Kirill a deschis căi noi de reconciliere între Est și Vest. Iar în 2021, vizita sa în Irak, printre ruinele Mosulului, a fost un semn că Biserica trebuie să meargă acolo unde rănile sunt cele mai adânci.

Reacții globale: Oglindirea unui Pontificat al Compasiunii

Moartea Papei Francisc a stârnit valuri de emoție și recunoștință în întreaga lume, reflectând amploarea impactului său spiritual, social și umanitar. Lideri religioși și politici, precum și comunități de credință, au adus omagii unui pontif care a transformat dialogul interconfesional și a pus umilul serviciu aproape de cei marginalizați în centrul misiunii sale.

Solidaritate interconfesională Un mesaj de anvergură a venit din partea Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Daniel a evidențiat profundul caracter ecumenic al Papei Francisc, descriindu-l drept „o venerabilă și bine-cunoscută personalitate a creștinătății contemporane”, al cărui pontificat „lasă o amprentă profundă asupra istoriei recente a Bisericii Romano-Catolice”. Într-un mesaj adresat Vaticanului, Patriarhul a subliniat unitatea în durere: „Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Care este Învierea și Viața, să odihnească sufletul Papei Francisc în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi”. Acest gest subliniază nu doar respectul dintre confesiuni, ci și eforturile Papei de a consolida legăturile cu Biserica Ortodoxă.

Lideri europeni: Recunoașterea unui mediator al societății În Europa, reacțiile au pus în lumină angajamentul Papei în favoarea păcii și dreptății sociale. Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, l-a numit „Papa Poporului”, subliniind „dragostea lui pentru viață” și abilitatea de a fi aproape de oamenii simpli. Cancelarul german Olaf Scholz a remarcat că Biserica și lumea își pierd „un susținător al celor slabi, un om cu inimă caldă și împăciuitoare”. În același ton, Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din Germania, a evidențiat „angajamentul neobosit al Papei Francisc față de cei mai slabi membri ai societății”, recunoscându-i implicarea în combaterea sărăciei și excluziunii.

O perspectivă globală: De la India la Israel Dincolo de Europa, moartea pontifului a rezonat profund în țări cu comunități catolice diverse. Premierul indian Narendra Modi a amintit că Papa Francisc „va fi mereu o lumină de compasiune, umilință și curaj spiritual”, adăugând: „A slujit cu devotament săracii și cei oprimați. Afecțiunea sa față de poporul indian va rămâne întotdeauna prețuită”. Modi a menționat și întâlnirile personale care l-au inspirat în promovarea dezvoltării inclusive.

De la Tel Aviv, președintele israelian Isaac Herzog a înălțat figura Papei ca un om „de o credință adâncă și o compasiune infinită”, care „și-a dedicat viața pentru a-i ridica pe cei săraci și pentru a chema la pace într-o lume tulburată”. Mesajul său subliniază importanța eforturilor Papei în apropierea relațiilor interreligioase, mai ales în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu.

Reacțiile la moartea Papei Francisc ilustrează un consens global: el a fost mai mult decât un lider religios; a fost un mediator al speranței într-o epocă marcată de diviziuni. Prin cuvinte și fapte, a redefinit rolul Bisericii ca voce a celor fără voce, într-un dialog continuu cu lumea seculară și alte religii. Așa cum remarcă Patriarhul Daniel, moartea sa este nu doar o pierdere, ci și o invitație la reflectare asupra puterii compasiunii de a transforma istoria.

Paștele unit: O comoară cu gust amar

Timpul morții sale adaugă o dimensiune metaforică profundă. Faptul că a trecut din viață chiar când creștinii de rit oriental și occidental împărtășeau aceeași zi de Paște – un eveniment rar, calculat după calendarul gregorian și iulian – pare o îndemnare la unitate. Moartea lui Francisc, apostolul dialogului, în această perioadă, este un semn: Biserica, chiar și în doliu, trebuie să rămână o casă cu ușile deschise.

Moștenirea unui „lucrător al milosteniei”

Papa Francisc nu a fost doar un lider religios, ci un martor al Evangheliei în cea mai pură formă. A spălat picioarele deținuților, a îmbrățișat bolnavii de lepră, a criticat capitalismul sălbatic și a cerut ca refugiații să nu fie tratați ca „numere”. Într-o lume fragmentată de inegalități, el a rămas vocea celor fără voce.

De la doliu la speranță

Înainte de a muri, Francisc scria: „Să nu vă fie frică de vulnerabilitate. Doar inimile sparte pot lăsa lumina să pătrundă.” Moartea sa, în zilele Paștelui, ne reamintește că, pentru creștini, sfârșitul nu este un punct, ci o virgulă. Lumea plânge astăzi un părinte spiritual, dar moștenirea sa – umilința, curajul de a reforma și compasiunea fără margini – va rămâne o făclie în întuneric.

Ca să evocăm esența ultimelor sale învățături publice, rostite înainte de Paște, amintim unul dintre pilonii teologiei sale: iubirea, cea care biruie moartea