Oțelu Roșu, asfixiat de taxele de salubritate: Cât plătesc europenii pentru gunoi?

În fostul oraș siderurgic Oțelu Roșu, situat în județul Caraș-Severin, locuitorii se confruntă cu un șoc financiar: taxa pentru serviciile de salubritate a crescut de la 7 lei la 31,45 lei pe lună pe persoană, odată cu preluarea contractului de către firma Brantner. Această creștere de aproape 5 ori a stârnit indignare într-o localitate unde pensiile medii nu depășesc 1.500 de lei, iar economia este stagnantă.

Cazul Oțelu Roșu nu este izolat, ci reflectă o problemă sistemică: taxe disproporționate în raport cu veniturile locuitorilor, lipsa transparenței în atribuirea contractelor și absența unei consultări publice. Dar cum funcționează sistemul în restul Europei? Există modele mai echitabile?

Diferite modele de finanțare a salubrității în Europa

1. Taxă fixă pe persoană/lună (ca în Oțelu Roșu)
   • România: În majoritatea orașelor, taxa este calculată pe persoană. În București, ea este de aproximativ 10-15 lei/lună, iar în unele orașe mici ajunge la 20 lei. Oțelu Roșu, cu 31,45 lei, devine un caz extrem.
   • Italia (Roma): Locuitorii plătesc în funcție de suprafața locuinței și de numărul de persoane, cu o medie de 15-30 EUR/an.
   • Germania (Berlin): Taxa este inclusă în impozitul pe proprietate, iar costul variază între 100-300 EUR/an.
2. Plata pe volum (metru cub sau sac)
   • Elveția: Locuitorii cumpără sacii speciali (2-3 CHF/buc) sau plătesc pe greutate. Sistemul încurajează reciclarea.
   • Olanda: În orașe precum Amsterdam, gunoiul menajer se plătește pe kilogram, iar reciclarea este gratuită.
3. Subvenții de la autorități
   • Franța (Paris): Taxa de salubritate este acoperită parțial din bugetul local, reducând povara locuitorilor.
   • Danemarca (Copenhaga): Serviciile de salubritate sunt finanțate în mare parte din impozite locale, iar locuitorii plătesc doar o taxă mică suplimentară.
4. Abonamente pe familie
   • Austria (Viena): Taxa este calculată pe gospodărie, nu pe persoană, iar costul mediu este de 100-150 EUR/an, mult mai mic decât în Oțelu Roșu raportat la venituri.
   • Spania (Barcelona): Există un sistem mixt, cu taxe reduse pentru gospodăriile cu venituri mici.

De ce este Oțelu Roșu un caz extrem?

• Venituri mici vs. taxe mari: Într-un oraș cu pensii și salarii mici, 31,45 lei/lună reprezintă peste 2% din venitul mediu.
• Lipsa alternativelor: Locuitorii nu au opțiuni alternative de colectare, iar primăria nu a organizat o consultare publică.
• Contracte opace: Nu se știe dacă firma Brantner a justificat creșterea sau dacă există o analiză a impactului social.

O problemă națională cu soluții europene

Cazul Oțelu Roșu arată că România are nevoie de reglementări mai clare pentru a preveni abuzurile operatorilor. În Europa, majoritatea țărilor au sisteme echitabile, cu subvenții sau taxe proporționale cu veniturile.

Soluții posibile pentru România:

• Introducerea unor scale progresive (taxe mai mici pentru pensionari și persoane cu venituri mici).
• Auditul public al contractelor pentru a evita suprataxarea.
• Promovarea reciclării pentru a reduce costurile de depozitare.

Până atunci, Oțelu Roșu rămâne un simbol al dezechilibrului dintre servicii esențiale și capacitatea locuitorilor de a le plăti.