O coroană de flori, fără fanfară: Decența discretă a lui Nicușor Dan la 35 de ani de la Mineriadă

În dimineața zilei de 13 iunie 2025, președintele Nicușor Dan a depus o coroană de flori la monumentul victimelor Mineriadei din 13–15 iunie 1990 și la „Kilometrul zero al democrației” din București. Nimic neobișnuit pentru un demnitar, până când observi detalii: niciun anunț prealabil către presă, nici scenografie politică, nici discursuri. Doar o prezență discretă, un gest de respect și plecarea în liniște. Acest comportament, aparent minor, este o ruptură radicală de cultura românească a spectacolului politic și merită o reflecție profundă.

De ce contează tăcerea?

Mineriada din 1990 rămâne o rană deschisă în memoria colectivă: patru morți confirmate oficial, două femei violate, peste 1.300 de răniți și peste 1.000 de persoane reținute ilegal. Timp de 35 de ani, niciun responsabil nu a fost condamnat definitiv, deși dosarul penal îi include pe Ion Iliescu, Petre Roman și Virgil Măgureanu, acuzați de crime împotriva umanității. Într-un astfel de context, un gest simbolic mediatizat ar fi putut fi perceput ca instrumentalizare a suferinței. Alegerea lui Nicușor Dan de a veni fără camere transmite un mesaj clar: victimele sunt protagoniștii, nu politica.

Istoria care umbrește gesturile

Pentru a înțelege impactul acestei decizii, trebuie să recitim istoria:

• Manipularea ca armă: Mineriadele au fost orchestrate de puterea postdecembristă pentru a reprime protestele anticomuniste din Piața Universității. Minerii erau prezentați ca „salvatori ai ordinii”, dar în realitate erau instrumente ale unui stat profund corupt.
• Efectul economic: După 1990, România a devenit „țară nefrecventabilă” pentru investitori. Violențele au fost un semnal că elita comunistă reciclata controla instituțiile, blocând privatizări autentice și favorizând jafurile.
• Lupta pentru memorie: Supraviețuitorii, precum Teodor Maries de la Asociația 21 Decembrie 1989, atestă că ordinele de reprimare veneau direct de la Iliescu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru că a sabotat ancheta timp de decenii.

Un stil prezidențial diferit

Nicușor Dan a venit la Cotroceni cu o promisiune: transparență și depolitizare. Acest gest este coerent cu profilul său:

• Anti-populism: În campania prezidențială, a respins retorica agresivă a lui Simion, concentrându-se pe probleme structurale (deficit bugetar, corupție).
• Respect pentru instituții: Într-o declarație publicată pe Facebook, a subliniat că justiția „are datoria” de a soluționa dosarul Mineriadei nu doar pentru pedepsire, ci ca gest de respect față de societate.
• Simbolism strategic: Vizita la monument a avut loc cu doar o lună după învestitură. Trimite un semnal că memoria tragică a României va fi tratată cu demnitate, nu cu oportunism.

De ce „agrearea” lui Dan contează

Comentariul utilizatorului care a inspirat acest text are dreptate: avem un președinte „agreat” nu doar politic, ci și moral. Într-o țară obișnuită cu exploziile emotive ale liderilor, decența discretă a acestui gest este o revoluție culturală. Ea spune mai mult despre angajamentul față de adevăr decât orice discurs:

„Nu-i vom uita niciodată pe cei care au avut curajul să lupte pentru democrație și libertate, pe toți cei care au pus aceste idealuri mai presus de propriile vieți” – scria Dan pe Facebook, asociind gestul cu un angajament public.

Provocarea rămasă

Dacă gestul este simbolic important, el nu înlocuiește acțiunea instituțională. Președintele a evidențiat că niciun verdict final nu a fost pronunțat în dosarul Mineriadei după 35 de ani. Aici intervine responsabilitatea sa: puterea de a pune presiune pe justiție și de a susține o anchetă independentă. Discreția de astăzi trebuie să devină persistența de mâine.

Ce învățăm din gestul coroanei lăsată în tăcere

Într-o epocă în care politica e spectacol, simpla decizie de a nu transforma memoria în show este un act de curaj. Ea nu schimbă doar stilul președințial, ci normalitatea așteptărilor noastre: putem cere demnitate, nu performanță. Iar dacă Mineriada ne-a învățat cum manipularea distruge țara, gestul de astăzi arată că putem învăța și altceva: că adevărata putere e în respect, nu în luminile reflectoarelor.

Pentru cei care întâlnesc monumentul „Kilometrul zero al democrației”, rețineți: locul acesta simbolizează lupta pentru valori pe care un președinte le poate onora fără vâlvă, dar cu consecvență. Asta e schimbarea!