Incendiu la Văliug, provocat de un scurtcircuit! După două ore pompierii au reușit să stăpânească focul.

Un incendiu a avut izbucnit miercuri seara la o gospodărie din comuna Văliug, județul Caraș-Severin. O anexă și o terasă de lemn au fost cuprinse de flăcări. Pompierii au intervenit de urgență și nu s-au înregistrat victime.
„Aseară, în jurul orei 21:00, pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă si o terasă din lemn, în localitatea Văliug.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Reșița, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și SVSU Văliug. Misiunea a durat aproximativ două ore, pompierii reușind să împiedice propagarea focului la celelalte încăperi ale locuinței.
Flăcările au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 mp, 4 panouri solare de pe acoperiș și mobilierul din terasa alăturată anexei. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric generat de un cablu electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a transmis ISU Caraș-Severin, în comunicatul oficial.
Intervenția a durat aproximativ două ore, iar flăcările nu s-au răspândit în alte încăperi ale locuinței. Cu toate acestea, acoperișul a fost afectat pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați, unde se aflau și patru panouri solare. Mobilierul de pe terasa alăturată a fost complet distrus.
Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric provocat de un cablu defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Comments ()