Gărâna Folk 2025 – Trei zile de muzică, natură și caritate în Munții Banatului

Pregătiți-vă de magie la poalele munților!
Dragi cititori, vă invităm cu bucurie la cea de-a 18-a ediție a Gărâna Folk – festivalul emblematic ce transformă Poiana Lupului într-un refugiu de muzică autentică, natură sublimă și solidaritate. Între 15-17 august, ascultați legende ale folk-ului românesc precum Mircea Baniciu, Mircea Vintilă sau Ada Milea, descoperiți talente noi, bucurați-vă de ateliere și drumeții, sau priviți stelele alături de comunitatea folk. Fiecare bilet sprijină Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara, iar studenții beneficiază de 35% reducere. Veniți să trăiți trei zile de basm în inima Banatului. „Pentru mine, Gărâna e cel mai bun loc de spectacol” (Mircea Baniciu). Vă așteptăm cu drag!
Dată - 15-17 august
Locație - Complexul “La Scena”, Poiana Lupului, Gărâna, jud. Caraș-Severin
Descriere generală + lineup
În Poiana Lupului din Gărâna, fortăreața muzicii din Munții Banatului, se desfășoară între 15 și 17 august a 18-a ediție a festivalului de folk, cel mai longeviv festival de folk din vestul țării.
Pe parcursul celor trei zile, vor urca pe scenă Concert'n 4 cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman, Cristi Dumitrașcu, Fără Zahăr, Ioana Szigeti, Mircea Baniciu & Band (Teo Boar și Vlady Cnejevici), Mircea Vintilă, Pragu’ de Sus, trupa RaviHazard, trupa Social Chords, Tatiana și Marius Ojog, Toni & prietenii, Țapinarii, White Mahala, trupa ZORI.
Mircea Baniciu despre Gărâna - "Aștept cu nerăbdare să mă întorc la Gărâna. Pentru mine este un loc special în care mi-am regăsit o parte dintre prietenii plecați și reveniți, o parte din Timișoara, și cele mai bune spectacole de muzică. Rămân un prieten al locului, de care mi-e dor mereu, si mi-aș dori să revin aici în fiecare vară!"
NOU
Anul acesta, pe scena din Gărâna urcă două nume noi descoperite într-un concurs de muzică folk desfășurat în cadrul evenimentului Folk Rock Revolution, un alt eveniment cu element caritabil organizat de Asociația Artmotion și Hazard Audio Records în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș în martie, 2025, la Casa Tineretului din Timișoara.
Aceste nume sunt Ioana Szigethi (16 ani) și trupa Social Chords, alcătuită din, Anastasia Stiegelbauer (solistă), Marisa Ranta (solistă), David Ișfan (chitară electrică), Matei Ișfan (chitară electro-acustică + fluier), Vlad Colareza (tobe).
Important de menționat - Gărâna Folk 2025 este un proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin.
Istoric zonă + locație
Complexul “La Scena”, care înglobează şi scena pe care se desfăşoară concertele de la Gărâna Jazz Festival, a fost mistuit în urma unui incendiu, în octombrie 2016. Au ars structura scenei, birourile, zona artiştilor, restaurantul, mixere, boxe, instalaţii de audio, video şi de lumini. După incendiul devastator de la Gărâna, nimeni nu credea că în nouă luni, totul va fi din nou cum a fost, dar mobilizarea uimitoare de forțe a artiștilor care, de-a lungul anilor, au cântat folk la poalele munților Semenic au rezultat în cea mai mare ediție a festivalului, unde 21 de artiști și trupe din elita folkului românesc au concertat PRO BONO, timp de patru zile, pe noua scenă.
Poiana Lupului (Wolfswise, în germană) are o poveste inedită. Era unul dintre satele întemeiate de pemi în Munţii Banatului, care însă aveau să abandoneze definitiv locul, în 1835.
Populație germană din Boemia de Sud a fost așezată de habsburgi în Munții Semenic în prima jumătate a secolului XIX. Istoriografia germană și maghiară consemnează anul 1828 ca debut al colonizării zonei Muntelui Semenic de către acești pemi. Scopul erau dublu: popularea unui teritoriu muntos sălbatic și sprijinirea celor patru regimente de grăniceri de aici.
Primii 276 de coloniști s-au stabilit în mai multe așezări: 67 în Wolfsberg (viitoarea Gărâna), 72 în Weidenthal (Brebu Nou), 36 în Lindenfeld (dispărut astăzi), 35 în Wolfswise (Poiana Lupului), restul în Sadova Veche (Altsadowa). Satul cunoscut inițial ca Wolfsberg ("Muntele Lupului") a primit numele românesc Gărâna în anul 1924.
Activități
În timpul celor trei zile de festival, publicul va avea acces și la activități precum ateliere artistice, o tură ghidată de alergare și drumeție, sesiuni de fitness funcțional și yoga, și o sesiune de privit Perseidele, faimoasa ploaie de stele.
Campanie reducere studenți
Anul 2025 marchează 35 de ani de când Fundația Județeană pentru Tineret Timiș se îngrijește de accesul tinerilor la artă, cultură și educație. Pentru a celebra cele trei decenii și jumătate de activitate FiTT, Gărâna Folk colaborează cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș pentru a crește accesul tinerilor la evenimente culturale și oferă studenților o reducere de 35% la abonamentul pentru adulți cu codul de reducere FiTT35, valabil până pe 14 august.
Codul poate fi introdus pe platforma iaBilet iar reducerea va fi aplicată automat. Intrarea la festival cu bilete reduse se face pe baza carnetului de elev (în lipsa lui, va fi nevoie să se acopere diferența de preț a abonamentului la locație)
Caritate
Gărâna Folk 2025 este o platformă pentru artă, dar și pentru pentru implicare civică și solidaritate: o parte[1] din fiecare bilet vândut este donată către Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, iar în timpul festivalului organizăm și alte activități de strângere de fonduri pentru Spital.
Dr. Prof. Mihai Gafencu, Managerul spitalului “Louis Țurcanu”, despre importanța sondei pentru ecocardiograf:
“Precum bine stim, explorarea aparatului cardiovascular necesita tehnologie modernă și ecografia cu Doppler, adică cu traducerea direcției sangelui in cord, depășește aproape orice imaginație de la începutul acestui secol. Se pot diagnostica din timp și precoce afecțiuni nu doar valvulare, ci și ale septului inimii și așadar ceea ce trebuie să fie înțeles este că un ecograf performant fără sonde performante, diferențiate pentru diversele categorii de țesuturi pe care vrem să le inspectăm, fac aparatul să fie un instrument performant, dar incomplet dotat. Avem nevoie de o sondă performantă pentru ecograful pe care am reușit cu ajutorul ONG-urilor să-l achiziționăm pentru sectorul cardiologic cel mai bine pregătit al orașului.”
Cazări și transport
Există spațiu la locație dedicat campingului, în limita numărului de locuri disponibile. Pentru rulote, rezervările se pot face prin Lupo Touring la numărul +49 171 7635079 (Rudolf Koertvelyessy). Pentru corturi, primul sosit, primul servit.
Cazări pot fi găsite în satele Gărâna, Brebu-Nou, Văliug, Cuptoare, sau chiar în Reșița. Oferte de cazare pot fi găsite pe Google Travel, Booking, sau pe pagina de Facebook a evenimentului, unde gazdele au adăugat informații despre locuri disponibile.
Transportul la locație se face cu mașina.
Bilete și detalii suplimentare
Biletele sunt disponibile pe iaBilet.ro și în rețeaua iaBilet.
- Persoanele cu dizabilități și un însoțitor al acestora au intrare gratuită în baza unui anunț în prealabil cu cel puțin 5 zile înainte pe artmotiontm@gmail.com.
- Copiii sub 10 ani au intrare gratuită în baza unui document care să confirme vârsta (sunt acceptate și poze pe telefon).
- Animalele de companie sunt binevenite.
Puteți afla detalii și noutăți despre festival de pe paginile de social media ale evenimentului:
- Pagina iaBilet - https://www.iabilet.ro/bilete-garana-folk-111008/
- Profilul de Facebook a evenimentului - https://fb.me/e/6a4x4iSL5
- Pagina evenimentului - https://fb.me/e/4GVOW0QmQ
- Profilul de Instagram a evenimentului - @garanafolk
Organizatori: Asociația Artmotion și Lupo Touring SRL
Contact artmotiontm@gmail.com.
Program pe zile
Pe parcursul tuturor celor 3 zile, concertele încep între orele 17:00 și 18:00. Accesul la locație pentru concerte va începe la ora 16:00.
Accesul la locație pe parcursul zilei va fi deschis publicului, inclusiv persoanelor care nu participă la eveniment. La locație vor activa comercianți de mâncare și băutură atât pe parcursul concertelor, cât și înainte.
[1] Suma fixă de 5 RON, adică între 2% și 10%, în funcție de tipul biletului (abonament/ pe zi, adult/ copil)




Comments ()