Euro la 5 lei: Prețul politicii de circ și al lipsei de încredere

Astăzi, când cursul euro a sărit pragul simbolic de 5 lei, mulți români s-au întrebat: ce s-a întâmplat? Răspunsul nu stă în cifrele Băncii Naționale sau în teoria economică, ci în politica noastră de cartier. Imaginează-ți că vecinul tău, care a blocat de șapte ori scara cu gunoiul de reciclare, a dat foc involuntar la gazonul din fața blocului încercând să facă grătar, și acum îi amenință cu procese pe toți cei care îi atrag atenția, tocmai a fost numit șef al Serviciului de Urgențe. Cam asta simt investitorii când văd că un personaj ca George Simion, un lider cu o agendă imprevizibilă și o retorică de scandal, ajunge la un pas de președinție.

Când politica devine un spectacol riscant

Leul nu s-a prăbușit acum din cauza unui deficit tehnic sau a unui cutremur global. S-a prăbușit pentru că încrederea – motorul invizibil al economiei – a luat foc. Piețele nu sunt teatre de virtute civică; ele reacționează la semnale. Și semnalul trimis de ascensiunea unui lider asociat cu haos politico-populist, retorica anti-sistem și amenințări la adresa angajamentelor internaționale este simplu: „România ar putea deveni imprevizibilă”.

Pentru investitori, imprevizibilitatea e ca o alarmă de incendiu. Nu contează dacă Simion este sau nu „pericolul” descris în presă. Contează percepția că un astfel de lider ar putea negocia tratate, schimba reguli fiscale peste noapte sau să adopte politici economice sub impulsul unui patriotism agresiv. Iar când percepția devine realitate, banii fug. Cu viteză.

Leul zboară, economia plânge

Deprecierea monedei nu e un joc abstract. Efectele se simt în portofelul fiecăruia:

• Importurile (de la medicamente la electronice) devin mai scumpe, iar România importă aproape 60% din ce consumă.
• Prețurile la alimente, energie și combustibil urcă – inflația primește un nou impuls.
• Creditele în valută se scumpesc, iar BNR poate fi nevoită să mărească dobânzile, ca să tempereze specula.

Și totuși, în loc să întrebăm de ce leul a ajuns să valoreze cât o ciocolată, preferăm să dăm vina pe „forțe invizibile” sau pe UE. Între timp, politicieni precum Simion profită de nemulțumirea generată de aceleași crize pe care retorica lor le amplifică.

Suveranitate sau sărăcie?

Apologeții populismului răspund: „Măcar avem suveranitate!”. Da, dar o suveranitate care ne costă 15 lei pâinea este un lux fals. Istoria recentă arată că statele care își închid ușile pentru investiții, care se ceartă cu partenerii europeni sau adoptă legi „patriotice” impulsive sfârșesc cu economii fragile, dependente de împrumuturi scumpe.

Acum nu este vorba despre a nu fi „mândru român”. E vorba despre a nu repeta greșelile anilor ’80, când izolaționismul și economia planificată ne-au lăsat cu foame și datorii.

Piața nu minte, doar traduce

Când euro sare de 5 lei, nu e conspirație. E piața spunând în șapte limbi: „Atenție, risc crescut!”. Investitorii nu citesc discursuri patriotice; citesc riscuri. Și un lider care promite „răzvrătire” împotriva „sistemului” e, din punctul lor de vedere, un risc la fel de mare ca un deficit bugetar de 10%.

Deprecierea leului nu e doar o cifră. E consecința unei democrații intoxicate de scandal, de polarizare și de refuzul de a trata economia cu seriozitate. Cât timp politicienii vând povesti simple despre „dușmanii poporului”, iar cetățenii le cumpără, leul va continua să fie moneda secundară a propriului nostru circ.

Dacă vrem euro sub 5 lei, avem nevoie de mai mult decât intervenții tehnice. Avem nevoie de politicieni care să înțeleagă că fiecare declarație incendiară este dinamită pentru monedă. Altfel, vom plăti toți „mândria” cu prețul unei economii sub zodia haosului.