„Delta nu mai are apă!” – Cum a ajuns o perla naturală a Europei în fața unui dezastru ecologic fără precedent

Delta Dunării, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și cea mai mare zonă umedă din Europa, se confruntă cu cea mai gravă criză ecologică din ultimii două decenii. Cu un debit al Dunării de doar 2.150 m³/s – jumătate față de media multianuală – canalele seacă, lacuri devin impracticabile, iar flora și fauna sunt grav afectate. Localnici, pescari și autorități se întreabă dacă suntem martorii unui dezastru natural sau este și o consecință a deciziilor umane, cu ecoul scandalului Bâstroe revenind în prim-plan.

O situație fără precedent: Debitul Dunării la minim istoric

În august 2025, Ministerul Mediului a confirmat ceea ce localnicii și oamenii de știință presimțeau de luni de zile că se va întâmpla: debitul Dunării la intrarea în țară (Baziaș) a ajuns la 2.150 m³/s, mult sub media multianuală a lunii august, care este de 4.300 m³/s. Această situație alarmantă nu este izolată; ea vine după un iunie 2025 care a înregistrat deja cel mai mic debit al fluviului din ultimii 20 de ani pentru această lună – 2.200 m³/s, față de media de 6.400 m³/s.

Urmările sunt vizibile și simțite imediat:

• Navigația este afectată. Feribotul Bechet–Oreahovo a fost suspendat între 3 și 15 iulie din cauza nivelului scăzut al apei.
• Lacuri și canale dispar. Complexul lagunar Razelm-Sinoe, o parte vitală a ecosistemului, se află într-o situație catastrofală. Nivelul apei în Lacul Razelm a scăzut dramatic, de la o adâncime obișnuită de 3 metri la doar câțiva centimetri în unele zone, făcând navigația imposibilă.
• Ghiolurile Ceamurlia, Baia și Lacul Zmeica sunt secate într-o proporție îngrijorătoare de până la 60%.

Impactul asupra ecosistemului și comunităților locale

Delta Dunării este un punct nevralgic al biodiversității europene, găzduind peste 5.000 de specii de floră și faună, inclusiv păsări migratoare, sturioni și mamifere rare. Seceta severă dezechilibrează întregul lanț trofic:

• Fauna acvatică este decimată: Peștii se retrag în "ochiuri de apă" rămase, devenind extrem de vulnerabili atât pentru pescari, cât și pentru păsările prădătoare care depind de ei pentru hrană. Această concentrare a resurselor duce la o competiție nesustenabilă și la moartea masivă a peștilor.
• Păsările migratoare rămân fără hrană: Zonele umede, care servesc ca loc de odihnă și hrănire pentru sute de specii de păsări, dispar, punând în pericol populații întregi.
• Comunitățile locale suferă: Pescuitul, o activitate economică esențială, este paralizat. Turismul, o altă sursă vitală de venit, primește o lovitură grea, deoarece peisajul unic al deltei se transformă din motive de navigație și observare a faunei.

Rădăcinile crizei: Scandalul Bâstroe și reminiscențele trecutului

În exclusivitate pentru Gândul, Virgil Munteanu, fost guvernator al Deltei Dunării (2000-2005), a tras un semnal de alarmă tăios, afirmând că rădăcinile acestui dezastru sunt adânc înfipte în trecut și legate de deciziile umane, nu doar de capriciile naturii.

Disputa istorică a canalului Bâstroe

Problema canalului Bâstroe este un conflict transfrontalier vechi de peste 20 de ani. În 2004, Ucraina a inițiat lucrări hidrotehnice masive pe brațul Bâstroe (aflat pe teritoriul său) și pe brațul Chilia (care formează granița cu România), cu scopul de a crea un canal navigabil pentru nave maritime. Proiectul a stârnit imediat un val de proteste internaționale.

• Opțiunea internațională: Foruri precum Convenția de la Espoo și Comisia Internațională pentru Protecția Dunării au susținut că lucrările vor afecta iremediabil mediul înconjurător, încălcând prevederile internaționale privind protecția zonelor umede.
• Temerea principală: Experții și oficialii români s-au temut că dragajul și îndiguirea vor devia apele Dunării, determinând ca o proporție mai mare a debitului să se scurgă pe brațul Chilia (spre Ucraina), lăsând brațele românești Sulina și Sfântu Gheorghe secate.

Deși proiectul a fost oprit în 2006, presiunile generate de războiul din Ucraina au condus la redeschiderea discuțiilor. În 2022, cele două țări au semnat un acord, iar în 2023, Ministerul Mediului din România a anunțat că Ucraina poate continua lucrările, dar cu condiția strictă de a respecta normele de protecție a mediului. Măsurătorile ulterioare au arătat însă că adâncimea canalului Bâstroe a ajuns în unele locuri la 7 metri, față de cei 3 metri inițiali.

Perspectiva unui om din interior: Virgil Munteanu

Fostul guvernator Munteanu relatează că în 2003, Delta a fost la un pas de o catastrofă similară, cu debitul sub 2.000 m³/s. El vede o paralelă alarmantă: „În anul 2004, când a început celebrul scandal Bâstroe, am fost foarte revoltat... din cauză că apa se va duce pe Brațul Chilia... și vom rămâne în Deltă fără apă. Anul acesta este, din nou, o minimă istorică... suntem foarte aproape de o situație similiară”.

Munteanu acuză autoritățile române, în special Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), că nu au acționat preventiv: „ARBDD ar fi trebuit să facă un studiu științific care să arate foarte clar ce impact au avut lucrările de dragare de pe Chilia și Bâstroe asupra deltei românești”. El susține că, în condiții de debit extrem de scăzut, deviația apei către brațul Chilia este amplificată, lăsând restul deltei secate.

Cauzele complexe ale crizei: Mai mult decât o secetă

În timp ce scandalul Bâstroe este un factor politic și uman esențial, criza apei din Delta Dunării este amplificată și de alți factori:

1. Schimbările climatice: Creșterea temperaturilor și modificarea modelelor de precipitații duc la secete mai frecvente și mai severe. Ridicarea nivelului mării, un alt efect al schimbărilor climatice, crește salinititatea în zonele de coastă, amenințând ecosistemele de apă dulce.
2. Managementul hidrologic istoric: Munteanu aduce în discuție o problemă sistemică veche – sistemul lagunar Razelm-Sinoe. În anii '80, acest complex de lacuri a fost izolat artificial de Marea Neagră pentru a crea un rezervor de apă dulce pentru irigații. Decizia, luată în epoca comunistă, a avut consecințe neașteptate pe termen lung: „acum, în lacul Razelm, există vreo 3 metri de nămol”, spune Munteanu. Acest nămol a redus capacitatea de stocare a apei și a grăbit colmatarea, făcând lacurile mai vulnerabile la secetă.
3. Presiuni antropice constante: Poluarea Dunării (deșeuri industriale, agricole și menajere), pierderea habitatelor și suprapescuitul au slăbit reziliența naturală a Deltei pe decenii, făcând-o mai fragilă în fața șocurilor extreme cum este seceta actuală.

Soluții și căi de ieșire: Ce se poate face?

Confrontarea cu această criză multifațetată necesită acțiuni imediate și strategii pe termen lung.

1. Monitorizare și transparență imediată

Așa cum a susținut Virgil Munteanu, este imperios necesar un studiu științific independent și exhaustiv care să cuantifice exact impactul lucrărilor de pe Bâstroe asupra distribuției apei în Delta Dunării în condiții de debit scăzut. Acest studiu ar trebui să fie baza oricăror discuții viitoare cu partea ucraineană în cadrul Convenției de la Espoo.

2. Reconstrucția ecologică a sistemului Razelm-Sinoe

Munteanu propune o soluție radicală, dar posibil vitală: „reconstrucția ecologică a întregului sistem lagunar Razelm – Sinoe, adică reconectarea acestui complex de lacuri cu Marea Neagră. E singura soluție”. Această măsură ar putea restabili procesele hidrologice naturale, ameliorând parțial problema colmatării și oferind un tampon mai bun în fața secetelor.

3. Cooperare internațională sporită

Bazinul Dunării este împărțit de 10 țări, făcând cooperarea esențială. Este vital să se întărească mecanismele existente, precum Convenția pentru Protecția Dunării, pentru a gestiona mai bine resursele de apă, reduce poluarea și gestiona impactul lucrărilor hidrotehnice în context transfrontalier. Programele de cooperare transfrontalieră, precum INTERREG România-Ucraina, pot juca un rol în finanțarea proiectelor de monitorizare și conservare.

4. Implicarea comunităților locale

Comunitățile locale trebuie susținute financiar și educațional pentru a-și diversifica sursele de venit și a reduce dependența de activități care stresează ecosistemul (pescuit excesiv). Promovarea ecoturismului gestionat responsabil poate fi o alternativă sustenabilă.

Un moment crucial pentru patrimoniul natural european

Criza apei din Delta Dunării în 2025 este un semnal de alarmă puternic. Ea nu este doar rezultatul unei secete excepționale, ci și al unui cumul de decizii și acțiuni umane pe termen lung – de la managementul hidrologic din perioada comunistă până la disputele transfrontaliere contemporane, cum este cazul Bâstroe.

Așa cum remarca și fostul guvernator Virgil Munteanu, autoritățile române au responsabilitatea de a acționa acum: de a măsura cu exactitate impactul lucrărilor de dragare, de a cere respectarea strictă a normelor de mediu și de a începe discuțiile pentru soluții ecologice majore, precum reconectarea lagunelor la mare.

Protecția Deltei Dunării nu este doar o problemă românească sau ucraineană; este o datorie europeană și globală față de un patrimoniu natural unic, esențial pentru biodiversitatea continentală și pentru bunăstarea mii de oameni. Momentul de a acționa este acum, înainte ca ochiurile de apă care mai rămân să sece cu totul.