Cum a reparat Reșița greșelile trecutului: Renașterea tramvaiului într-un oraș plin de istorie

Cum a reparat Reșița greșelile trecutului: Renașterea tramvaiului într-un oraș plin de istorie

Pe 11 martie 2025, aproape 200 de participanți au răspuns invitației Primăriei Reșița și a Societății Transport Urban Reșița (TUR) de a fi prezenți la inaugurarea festivă a celei mai noi rețele de tramvai din România. Printre aceștia remarcăm participarea managerilor societăților de transport din municipiile din Vestul României, Florin Petolea, STPT (Timișoara), Claudiu Godja (CTP Arad) și Adrian Revnic (Oradea Transport Local).

Tăierea panglicii la intrarea principală a noii clădiri de birouri a societății Transport Urban Reșița (TUR), care găzduiește și noul depou de tramvaie, a marcat finalizarea proiectului de modernizare a transportului public local.

Primarul Reșiței, Ioan Popa, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, și consilierul prezidențial Mihai Jurcă au inaugurat evenimentul „Reșița – Oraș pentru oameni – Noul tramvai – Noul oraș”. La ceremonie au fost prezenți reprezentanții echipei care a realizat proiectul, instituții colaboratoare și autorități locale. Evenimentul a fost moderat de Felix Tătaru, președintele Institutului pentru Orașe Vizionare, care a coordonat crearea noului brand al Reșiței, „Flacără și Oxigen”.

SCURT ISTORIC
Tramvaiul a apărut pentru prima dată pe străzile Reșiței pe 23 august 1988. La acea vreme, rețeaua orașului avea o infrastructură rudimentară, construită din prefabricate de beton, iar materialul rulant era format din tramvaie „Timiș 2”, produse la Uzina Electrometal Timișoara. Acestea au fost ulterior înlocuite cu tramvaie germane de tip GT8, aduse din Dortmund și Frankfurt am Main. Deși mai vechi, tramvaiele GT8 erau superioare din punct de vedere tehnic și al fiabilității, permițând transportului electric din Reșița să funcționeze încă un deceniu, până în 2011, când a fost decisă închiderea rețelei.

O REȚEA MODERNĂ ȘI EFICIENTĂ
Visul de a construi o rețea modernă de tramvai a prins contur în 2016, iar lucrările au început în 2022. Proiectul a fost realizat cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Investiția a costat 260 de milioane de lei (fără TVA) pentru infrastructură și 130 de milioane de lei (fără TVA) pentru achiziția tramvaielor. Noul sistem de transport a intrat în funcțiune pe 20 decembrie 2024, iar evenimentul festiv de inaugurare a avut loc pe 11 martie 2025.

Noua rețea de tramvai din Reșița are o lungime de 8,3 km pe cale dublă, cu 16 stații și un parc de 13 tramvaie mono-articulate, fiecare având 18 metri lungime. Sistemul este completat de un depou modern, echipat cu toate facilitățile necesare pentru întreținerea și operarea tramvaielor.

Aceasta este prima rețea de tramvai din România exclusiv bidirecțională, fără bucle de întoarcere. Tramvaiele sunt dotate cu două posturi de conducere și uși pe ambele părți, permițând schimbarea sensului de mers la capetele de linie prin simpla trecere a șoferului de la un post la celălalt. Similar sistemelor de metrou sau tren, rețeaua include stații cu peroane centrale și stații cu peroane laterale, iar tramvaiele deschid ușile pe partea corespunzătoare.

Realizată prin patru proiecte integrate, investiția de 110 milioane de euro a transformat axul principal al orașului, modernizând nu doar infrastructura tramvaiului, ci și rețeaua rutieră, trotuarele, pistele de biciclete și spațiile verzi din zonă. Proiectul a inclus și achiziționarea a 13 tramvaie bidirecționale de la producătorul turc Durmazlar, finanțate de Ministerul Dezvoltării, precum și a 10 autobuze electrice.

DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A TRANSPORTULUI ELECTRIC
Pe lângă cele 13 tramvaie, Reșița dispune și de 10 autobuze electrice, achiziționate tot prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul aceluiași program. Pentru acestea, în depou au fost construite facilități speciale de întreținere și încărcare (atât lentă, cât și rapidă).

Administrația reșițeană pregătește în aceste zile achiziționarea a încă 14 autobuze electrice, care vor acoperi atât zona urbană, cât și cea metropolitană. Una dintre cele mai anticipate rute va fi cea care va lega Reșița de telegondola din Văliug, facilitând accesul turiștilor către această atracție populară. Autobuzele vor circula după un orar fix, cu plecări din zona Stavila la fiecare 30 de minute, asigurând o conexiune rapidă și convenabilă către una dintre cele mai frumoase destinații turistice din regiune.

Rețeaua de tramvai reprezintă coloana vertebrală a transportului public din Reșița, acoperind principalele artere ale orașului. În paralel, liniile de autobuz deservesc străzile secundare și zonele periferice, oferind conexiuni către tramvai. Această integrare crește semnificativ acoperirea și accesibilitatea transportului public, contribuind la o mobilitate mai eficientă și ecologică în municipiu.