Bocșa deschide podul peste Bârzava: Investiții sau performanțe? Dilema unei țări blocată în birocrație

Pascu Patriciu Mirel, primarul orașului Bocșa, a declarat: „Sărbătoarea Târgului de la Neuwerk va debuta în acest an cu un eveniment special: inaugurarea Podului de la Neuwerk! Sâmbătă, 10 mai 2025, de la ora 9.30, vă invităm la inaugurarea Podului rutier peste Bârzava, un proiect dificil, care a iscat ani la rând discuții diverse și pe care am reușit să-l finalizăm! Este o investiție importantă, un proiect care a costat aprox. 2 mil. de lei, pe care l-am finanțat atât din bani primiți de la Guvernul României, cât și din bugetul local. Organizatorii – Primăria și Consiliul local Bocșa – au pregătit pentru acest eveniment și câteva surprize, iar între orele 10.00–15.00 copiii se pot plimba cu trenulețul turistic de agrement în zona Neuwerk. Vă așteptăm cu bucurie!”

O celebrare pentru un pod: Simptom al unei boli cronice

Anunțul primarului Bocșa este, pe de o parte, un motiv legitim de bucurie pentru localnici. După ani de discuții, un pod rutier peste râul Bârzava devine realitate. Pe de altă parte, însă, tonul triumfător și cadrul festiv ascund o problemă profundă: în România contemporană, finalizarea unui proiect de infrastructură mediu este tratată ca o performanță excepțională, nu ca un act de normalitate administrativă.

Oglindind trecutul: Când construcțiile erau „banale”

În perioada comunistă, România a construit zeci de fabrici, blocuri de locuințe și proiecte de infrastructură îndrăznețe (Transfăgărășan, hidrocentrale, combinate siderurgice). Acestea erau realizate rapid, uneori în condiții inumane, cu costuri umane și ecologice ascunse. Calitatea era adesea sacrificată în favoarea cantității, iar deciziile erau centralizate și autoritare. Totuși, se construia. Astăzi, într-o democrație cu acces la fonduri europene și tehnologii avansate, un pod de 2 milioane de lei este proclamat ca un „proiect dificil”. De ce?

Birocrația: Labirintul fără Ariadna

Una dintre cauzele principale este birocrația excesivă. Un proiect ca cel din Bocșa necesită avize de la zeci de instituții: mediu, protecția apelor, drumuri, patrimoniu (dacă există vestigii arheologice), și lista continuă. Fiecare pas este împovărat de documentație, licitații contestate, și proceduri de achiziție publică care se prelungesc ani la rând. În plus, implementarea directivelor UE, deși necesară, este făcută fără flexibilitate, transformând orice investiție într-un maraton legislativ.

Fonduri și politică: Când banii ajung să ardă

Finanțarea este o altă provocare. Proiectele mici, precum Podul de la Neuwerk, depind adesea de bani publici din multiple surse (guvern, autorități locale), iar alocarea lor este subiectul negocierilor politice. Schimbările frecvente la nivel ministerial sau la conducerea autorităților locale duc la pierderea continuității. De exemplu, un decident nou poate îngheța proiecte lansate de predecesorul său doar pentru a-și impune agenda politică.

Nici fondurile europene nu sunt o panaceu. România rămâne printre ultimele țări în topul absorbției, iar proiectele se împotmolesc în „rețele” de consultanți și firme intermediare care adaugă costuri suplimentare.

Percepția publică: De la normalitate la spectacol

În trecut, construcția unui bloc sau a unei fabrici era un proces anonim, asociat cu propaganda de stat. Astăzi, orice șantier finalizat este mediatizat ca o victorie a autorităților. Aceasta nu reflectă doar setea de legitimitate a politicienilor, ci și lipsa încrederii cetățenilor în capacitatea statului de a livra lucruri simple. Când un pod este sărbătorit cu tăieri de panglici și discursuri, mesajul subliminal este clar: „Uitați-vă ce am reușit în ciuda sistemului!”.

Ce facem cu normalitatea?

Pentru ca România să revină la a construi ca o normalitate, sunt necesare reforme radicale:

1. Digitalizarea procedurilor – reducerea birocrației prin platforme unice pentru avize și licitații.
2. Depolitizarea investițiilor – proiectele să fie aprobate pe criterii tehnice, nu pe loialități partinice.
3. Control strict al lanțului de atribuire – proiectele atribuite direct sau prin licitații cu un singur ofertant favorizează apariția subcontractanților neserioși, care nu dețin nici personal calificat, nici utilaje adecvate. Aceștia preiau contracte la prețuri derizorii, compromițând calitatea și prelungind termenele.
4. Transparență – monitorizarea publică a fiecărui leu cheltuit, pentru a reduce corupția.

Normalitatea începe cu responsabilitatea

Înlocuirea discursului triumfalist cu acțiuni concrete este singura soluție. Autoritățile trebuie să respingă presiunile politice în atribuirea contractelor, iar cetățenii să ceară verificarea independentă a fiecărui proiect. Un pod nu ar trebui să fie o „victorie”, ci dovada că sistemul funcționează.